„În lumina ultimelor evenimente, tovarășul secretar general al Partidului Comunist, Nicolae Ceaușescu, a hotărât ca tricolorul nostru drag să nu mai fie purtat pe culmile succesului de tovarășa Simona Halep, la Jocurile Olimpice din Japonia”. Așa ar fi sunat un început de articol din Scânteia înainte de Revoluție. Scurt și fără comentarii. Fără explicații și păreri, argumente pro sau contra. De ce? N-a participat la producția de grâne la hectar în concursul cu poporul italian prieten, în competiția Billie Jean King Cup. La fotbal, un astfel de subiect rupe site-urile și emisiunile tv de specialitate. Încinge la maximum publicul avizat.
Discuțiile pe tema asta e bine să existe. Simona a ales, în urmă cu câteva zile, să nu participe la Billie Jean King Cup. Altfel spus, n-a răspuns convocării la echipa țării sale. Motivul, o accidentare la umăr. Dar a ales, în schimb, ca în scurt timp să fugă la un turneu WTA, la Stuttgart.
În 1998, Hagi (56 de ani) a venit de la Istanbul să-l certe pe Mircea Lucescu. În ProSport Magazin, Lucescu si Costică Anghelache făcuseră declarații dure la adresa lui Valentin Ceaușescu și, implicit, despre Steaua ’86.
Mai târziu, Gheorghe Popescu, fost căpitan al Barcelonei, a cerut ca statul român să-i facă un cadou pentru evoluțiile lui la echipa națională. Nici mai mult, nici mai puțin, a cerut hotelul Piatra Mare din Poiana Brașov drept răsplată. Altfel, nu va mai răspunde convocărilor. Era îndreptățit Popescu să ceară ceva la schimb echipei care l-a făcut celebru?
Revin la Hagi. El a simțit nevoia să ia apărarea sistemului care l-a crescut. Atunci, statul comunist racola tot ce e mai bun în sport. Și cariera celui mai bun fotbalist al nostru din toate timpurile a început și s-a clădit pe banii statului. Asta e clar! Parcursul, evoluția îi aparțin, dar formarea și vizibilitatea în fotbalul mare se datorează statului – și prin academia Luceafărul – și echipei naționale. Aici nu discutăm de talent. Hagi a fost imens ca fotbalist. Îl voi iubi pe fotbalistul Gheorghe Hagi până la sfârșit. Al meu sau al lui. Dar atunci, în 1998, Hagi a venit să pupe mâna celui care l-a hrănit, Valentin Ceaușescu. Și nu e de condamnat. Din contră, a arătat caracter, chiar dacă mai târziu și el s-a simțit oarecum stânjenit de moment.
În primul rând pentru că se luase de Lucescu. Așadar, e clar că legătura dintre Gică și echipa națională e cu totul și cu totul alta față de cea dintre Simona Halep și naționala de la Billie Jean King Cup. Pe Hagi l-am crescut noi. Ne venea oarecum mai ușor să-l certăm dacă ar fi refuzat o convocare. Nici nu s-a pus problema vreodată. Pe sportiva Halep (29 de ani) au crescut-o exclusiv părinții ei. Zero euro a cheltuit FRTenis cu Simona Halep. Niciun ban n-a plătit Guvernul român pentru formarea ei.
Am aflat de ea când era deja în vârf. Când familia ei era împrumutată cu bani mulți și nu știa dacă mâine se va muta la Miami sau în vreun cort pe malul lacului Techirghiol. A fost ca la ruletă. Să ne imaginăm că tot riscul, toată presiunea uriașă erau pe umerii unui copil de 18 ani. A fi sau a nu fi! Și a devenit.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să te ferești de adevăr. Nu înseamnă că nu poți să explici că, mai degrabă, te-ar interesa un turneu din care faci bani, în balans cu un meci fără o miză reală pentru viața personală. Simona Halep joacă tenis pentru familia ei. Pentru banii ei. Pentru bunăstarea ei. Pentru gloria ei. E normal și de înțeles, dar trebuie să-și asume un astfel de discurs. Pentru că, pe parcurs, gesturi, hotărâri de felul ăsta, cum a fost cu participarea la turneul din Germania, vor fi taxate public. Așa cum a făcut-o corect, dintr-o altă perspectivă, colegul Adrian Artene. Nu poți evita la nesfârșit.
Vi-l imaginați vreo clipă pe Ion Țiriac, pragmatic cum e, îndemnând-o să meargă mai degrabă la Cluj, pentru Billie Jean King Cup, în loc de Stuttgart? Eu zic că nu. Sportivii pentru țară trebuie să fie speciali. Nu e limbă de lemn ce spun. Nu e un clișeu. Și dacă e, mi-l asum! Am un exemplu. Mutu, când juca la Chelsea, a plătit o amendă de 5000 de lire sterline pentru o deplasare la lot. Am văzut cecul cu ochii mei. Asta în condițiile în care e un zgârcit, de fel. Și ca să lăsăm ipocrizia la o parte, faceți un exercițiu de imaginație. V-ați pus vreodată, vreunul dintre voi, în locul Simonei Halep? E greu de ales! Deci. Îi dăm tricolorul pentru Jocurile Olimpice sau nu i-l dăm?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER